Faceți cunoștintă cu una din puținele femei americane căsătorite cu un japonez

Grafic de pe “Vital Statistics in JAPAN -The latest trends,” Ministerul Sănătații și al Muncii din Japonia, via Tracy Slater.

În Japonia, majoritatea “căsătoriilor internaționale” (în care unul din soți nu este din Japonia) sunt compuse dintr-un soț japonez și o soție non-japoneză. (vezi graficul de mai sus).

Chiar și așa, când este vorba despre căsătorii între japonezi și americani, cuplurile în care el este japonez și ea non-japoneză sunt mult mai rare.

Citând Nippon.com și Ministerul Sănătății din Japonia, Tracy Slater declară:

in 2013 there were 21,488 international marriages in Japan (1 in 30 of all marriages). Of those, 6,046 were between Japanese women and foreign men, and of these, 19.2%, or about 1,161, involved American men marrying Japanese women.

On the other side, 15,442 marriages involved Japanese men, out of which 1.2%, or about 185, involved an American wife.

În 2013, au avut loc 21,488 căsătorii internaționale în Japonia ( 1 din 30 de cupluri). Dintre acestea, 6046 au avut loc între femei japoneze și bărbați de altă naționalitate, printre care 19.2% sau în jur de 1,161, au implicat bărbați americani care s-au căsătorit cu femei japoneze.
Pe de altă parte, 15,442 căsătorii au implicat barbați japonezi, din care 1.2% sau aproximativ 185, au nevastă japoneză.

Tracy Slater, din Boston, care are o căsnicie fericită cu un bărbat japonez, a scris o carte despre experiența ei de până acum.

TracyMiyajimaIsland

Tracy Slater, courtesy the author.

Good Shufu: Finding Love, Self, & Home on the Far Side of the World”  va fi publicată de Penguin Random House în iunie 2015.Autoarea, Tracy Slater,a renunțat la cariera ei de scriitoare prolifică, lector universitar și doctorant, pentru a se căsători cu un japonez.

Locuind acum în Osaka, Slater relatează:

In 2005, within a matter of months, I went from being a highly independent woman in Boston with a Ph.D., a job teaching writing to graduate students, and a great circle of like-minded friends, to a woman who couldn’t read, write, have a conversation with the neighbors, drive a car, or go to the bank myself.

In other words, I became a foreign wife in Japan: a gaijin shufu.

În 2005, pe parcursul a câtorva luni, am trecut de la statutul de femeie independentă din Boston, cu un doctorat, un job în care predam arta scrisului studenților absolvenți și cu un cerc de prieteni cu aceleași preocupări, la statutul de femeie care nu putea citi, scrie, nu putea avea o conversație cu vecinii, nu putea conduce mașina sau merge la bancă de una singură.

Cu alte cuvinte, am ajuns o soție de altă naționalitate în Japonia, o gaijin shufu.

Pe bolgul ei popular care acompaniază site-ul promoțional “The Good Shufu” , Slater afirmă: “neașteptat, noul meu rol de  ‘soție japoneză tradițională,’ nu m-a deranjat,în ciuda istoriei mele legate de feminism”

A few months after our marriage, I sat one night on the floor of my father-in-law’s living room, the worn but tidy rug rough under my limbs. I’d begun to call my father-in-law Otōsan, “respected father,” bowing low when he came for dinner three times a week, serving tea to him and Toru on the nights we ate at his house, just down the road from ours. Strangely, my new role as shufu, or “traditional Japanese housewife,” didn’t bother me, despite my history of feminism. This is not my culture, I thought. This is something I just do out of respect to Otōsan, when we’re with him. I surprised even myself by how easily I could play the part, as long as it was only for a few hours a week, in a country and language I knew I’d never call my own.

La câteva luni după nuntă, stăteam într-o noapte pe podeaua din living-ul socrului meu, cu un covor uzat,dar curat sub picioare. Începusem să îl numesc pe socrul meu Otosan, “tată respectat”, inclinându-mă atunci când venea la cină, de trei ori pe săptămână și îl serveam cu ceai și Toru atunci când mâncam la el acasă, care era chiar peste drum de noi. În mod straniu, noul meu rol de shufu sau “soție tradițională japoneză”, nu m-a deranjat în ciuda istoriei mele legate de feminism. Aceasta nu e cultura mea, îmi spuneam. Este doar ceva ce fac în semn de respect pentru Otosan atunci când suntem cu el. M-am surprins până și pe mine însămi de cât de ușor jucam acest rol, atât timp cât era doar pentru câteva ore pe săptămână, într-o țară și într-o limbă pe care știam că nu le voi putea numi vreodată ale mele.

Pe lângă faptul că oferă informații despre căsnicii interculturale, Slater documentează, de asemenea ,și experiența sa cu  korei-shussan, sau sarcina după vârta de 40 de ani.

După mulți ani de încercări, Slater a dat naștere unei fetițe sănătoase la vârsta de 46 de ani. Pe blogul său, Slater își amintește cu umor despre vizitele prenatale cu asistenta ei ,care declară că  “bărbații japonezi nu sunt buni de nimic” în ciuda faptului că Slater menționează că soțul ei o ajută cu treburile casnice.

Slater descrie,de asemenea, cum e să fii însărcinată în Japonia.De exemplu, a auzit multe comentarii despre mărimea burții ei de femeie însărcinată.

Data publicării fiind aproape, Slater continuă să își updateze blogul și poate fi urmărită pe Twitter aici.

Notă: Acest articol a fost updatat cu informații corecte despre căsătoriile internaționale în Japonia. Mulțumiri lui Robert Moorehand de la JAPANSociology.com.

Începe discuția

Autori, vă rugăm Deconectează-te »

Indicații

  • Toate comentariile sunt verificate de un moderator. Nu trimite comentariul de mai multe ori sau va fi perceput ca fiind spam.
  • Te rugăm să-i tratezi pe ceilalți cu respect. Comentariile care conțin mesaje de ură, sunt obscene sau reprezintă atacuri personale nu vor fi aprobate.